Vino să petreci ziua de 1 iunie la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”!

Inv

Luni, 1 iunie 2015, în cadrul evenimentului „1, 2, 3…Fuga după ei!”, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni îi aşteaptă pe cei mai mici vizitatori cu surprize deosebite.

Între orele 11.00-15, ne întoarcem în timp şi redescoperim jocurile copilăriei:

Şotroniada – Campionatu municipal de şotron (ediţia I);

Raţele şi vânătorii, Coarda, Moara şi Ceasul, Elasticul, Ţară, ţară vrem ostaşi, Regele şi regina;

Proiecţie video – desene animate „În căutarea lui Nemo”.

Aceste evenimente sunt organizate de Primaria Municipiului Fălticeni, Profesorii de fericire, Consiliul Local Falticeni, în parteneriat cu Muzeul apelor „Mihai Băcescu”, Galeria oamenilor de seamă și Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” reprezentate de Lili Melinte.

Ideea  Șotroniadei mi-a venit, ei bine, prin anul doi de facultate, cand jucam pe viață și pe moarte „Ciocolata” cu draga mea prietenă Ameris, în curtea interioara a Universității Naționale de Arte „Nicolae Grigorescu” din București.

Cred că în momentul acela am înțeles cu adevarat ce înseamnă jocul și că evoluția nu înseamnă să ne transformăm în adulți care au impresia că le știu ei pe toate. Noi nu mai eram studentele care trebuiau sa facă nu-știu-ce studiu după anatomie, ci fetițe (prietene pe viață) care se umplu de praf și ciulini în ograda bunicilor și își julesc genunchii de mai multe ori în același loc. Este poate cea mai prețioasă amintire pe care o am din facultate.

Cred în proiectul „Profesorii de fericire” (format din Mihaela Matei, Anca Șoldănescu, Ninel Șoldănescu și Ovidiu Matei) mai mult decât în orice proiect la care am lucrat în ultimii ani.

Cred în proiectul „Profesorii de fericire” (format din Mihaela Matei, Anca Șoldănescu, Ninel Șoldănescu și Ovidiu Matei) mai mult decât în orice proiect la care am lucrat în ultimii ani.

Nu întâmplător evenimentul „1,2,3… Fuga după ei!” se desfășoară în incinta a trei muzee din Fălticeni! Oamenii s-au obișnuit să considere muzeele locuri inerte, în care nu se întâmplă nimic, de unde și expresia “ca la muzeu”. Nimic nu mi se pare mai fals și ridicol. Muzeele ar trebui sa fie pietre de temelie în formarea și educația oamenilor, active, mereu prezente în viata acestora. De altfel, principala funcție a muzeelor este cea educativă, care se realizeazaă prin valorificarea patrimoniului pe care îl dețin. Acest proiect își propune să schimbe ceva. Să schimbe mentalitatea oamenilor, să implemeteze noțiunea de volutariat, să schimbe inerția în care sunt prinși copiii în mediul școlar, să sprijine tinerii pentru a deveni adulți stabili și echilibrați, toate acestea prin apropierea efectivă de patrimoniul, de o uriașă valoare, pe care îl deține muzeele din Fălticeni. “

Mihaela Matei

Fac parte din generația copiilor care au trăit intens copilăria. Care săreau o zi întreagă coarda sau șotronul, și tot ce a însemnat pentru fiecare jocurile copilăriei : 7 pietre sau Castelul; Rațele și vânătorii; Țară, țară vrem ostași; Flori, fete sau baieți….

Când am gândit programul, nu știam exact dacă ne adresăm copiilor de azi sau mămicilor (copiii de altădată) pentru că mulți copii, din pacate, nu se mai joacă “real”.  Am fost surprinsă plăcut, când am văzut la copiii mei de la școală, că aceste jocuri sunt NEMURITOARE. Am învățat și eu de la ei, să sar elasticul, să întocmim un regulament ( doar e campionat de șotron) și am câstigat mulți copii care vor veni cu tot sufletul la activități , ca voluntari sau participanți.

În ceea ce o privește pe Laura și Tic, ei nu mai au nevoie de prezentarea mea. EI SUNT PUR ȘI SIMPLU : Laura, care-și lansează a 2a carte, și Tic care are Ziua Internațională a Domnului Tic ! Câți dintre noi ne putem lăuda cu asta ? Daaar….vorbim după lansare ! Vă spun doar atât : “ Ții în mână, nu o carte, ci o lume “, și că nu există o vârstă a jocurilor. Ne conștientizăm vârsta doar atunci când uităm să ne mai jucăm.

Anca Şoldănescu


Povesti cu urechi – Lansarea cartii „Domnul Tic si alte iubiri de prin lume”

Lizuca și Patrocle și-au făcut doi prieteni! Îi cheamă Laura și Tic și au și ei povestea lor. A început tot în Dumbrava Minunată, unde Laura și Andrei s-au îndrăgostit. Doar ăsta este rostul poveștilor, să fie frumoase, nu-i așa? Aflați că Andrei este un flăcău înalt și chipeș, fălticenean de felul lui. Laura este o tânără și zvăpăiată scriitoare, iar Tic este cățelul lor. Ei trei sunt personaje de carte căci și-au luat lumea în cap și-au decis să fie fericiți. Sunt adevărați, așa ca mine și ca tine, ca Lizuca și Patrocle și al nostru Sadoveanu.

Veniți să-i cunoașteți, fie că sunteți un domn, o doamnă, un puști, o bunică sau o pisică. ”Domnul Tic și alte iubiri de prin lume”, o poveste adevărată de Laura Baban, se lansează la Fălticeni, pe data de 1 iunie 2015, de la ora 17.00, la Galeria Oamenilor de Seamă (Str. Sucevei, nr. 95). Laura și Tic ne aduc cartea lor! Este vorba despre volumul II în care, în ultimul an, cei trei au locuit pe rând în: Islanda, Germania, Franța și Elveția și au scris despre fiecare zi o carte cât o valiză, o carte cu patrupicioare.

Au cărat o canapea pe bicicletă în Germania, l-au cunoscutpe Michael, din Rusia, voluntarul cu pantalonii prinși în bretele, cărui acei de la aeroport i-au pierdut bagajul, pe Ásdís, femeia tipică islandeză, care i-a dus în camp să culeagă bolovani pentru zidul casei ei din Islanda, pe Marc-Olivier, canadianul neliniștit, care a tranversat Islanda făcând autostopul, pe Janosch, cățelul uriaș pe care l-am plimbat zi de zi în Konstanz, Germania.

”Ne-a lăsat tot timpul impresia că nu ea e căpitanul navei care explorează lumea: rolul cuceritorului era acordat ba matelotului Tic, ba amiralului Andrei, ba altor personaje importante de pe puntea pe care ea a fost suficient de curajoasă să-și scrie jurnalul. Sincer, nu știu de ce a trebuit să dureze atît de mult ca să ne scoatem măștile în fața bucuriilor. Dar știu că așteptarea a meritat: Laura Baban ne reamintește, prin ceea ce face, de redescoperirea simplei chimii dintre foșnetul oamenilor și ecoul treceriilor prin viață.”,descria Alex Savitescu povestea lor.

Laura, ce te motivează să scrii?

Laura Baban:Fericirea. Nerăbdarea să povestesc ceva în gura mare. Mă mănâncă palmele, cuvintele îmi stau în gât. Uneori în timp ce pedalez spre casă, dejascriu, deși n-am pe ce și mâinile mi-s pe ghidonul bicicletei. Dar scriu în gând, deschid ușa casei, arunc geanta, îl mângâi pe Tic, deschid laptopul și scriu. Să nu uit. Să retrăiesc. Să se bucure și alții.”

Afis

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evenimente și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s